Nada Stelelor

lui Ştefan
E ziua lui. Chiar acum.

[Stelele dorm când se hrănesc.
Stelele sunt sătule când se trezesc.]

Nada stelelor are şase-cinci sclipiri:
(una)
scurtcircuitul cavităţii toracice când dragostea refulează,
(a doua)
sclipirea dinţilor fetiţei de şase ani care se spală dimineaţa, la prânz şi seara,
(a treia)
sclipirea minţii, care, fie în oricare dintre noi, e foarte scurtă
ca sclipirea unui bec stins-aprins, stins-aprins,
(a patra)
strălucirea geamurilor de termopan spălate de alpiniştii utilitari,
(a cincea)
sclipirea departamentului de creaţie al unei agenţii mici dintr-o garsoniera mică dintr-un oraş mic dintr-o ţară mică cu o industrie mică cu utilaje mici ce produce lucruri mici pentru oameni mici cu guri mici şi ochi mici, care au vise mici şi imbolduri şi mai mici,
(aproape a şasea, nu e demonstrată)
sclipirea apei, în general; apa sclipeşte cel mai tare când e soare.

La soare voiam să ajung.
Nada soarelui sunt, uneori, şi eu
şi tu
şi toţi care vrem soare.
Şi, apoi,
Soarele e nada tuturor.

Nada stelelor nu poate fi pictată.
Poate fi înregistrată.
Văzută iar şi iar
până se nasc clişeele în subsolul retinelor
şi imaginaţia intră pe safe-mode
,iar minţile cască relaxate;
nada stelelor e un clişeu fardat,
o pleoapa cu sclipici

Fugi de-aici! Nu le ajung nişte licăriri; se hrănesc cu butoaie întregi de lumină.
Despre ce vorbeşti, norule sud-american?
Despre nada, nada, stelelor! pufăie norul cu sombrero
Norul n-ar da stelelor nici măcar o dungă de afecţiune, subţire cât o pojghiţă de ruşine,
o afecţiune roşie, cât un bob de coacăză.
Pentru că norul sud-american e efemer.
(Lucrurile efemere sunt supărăcioase)

Nada stelelor e dinamita din organul musculos intern al aparatului circulator
Bum bum! E singura care ajunge până la stele fără să plece, de fapt, nicăieri.
E livrare la domiciliu fără să fi fost comandată.

E “nu veni, vin eu la tine!”,
E sticlire cu năbădăi, stelelor!

E timpul să termin cu nătângiile.